Cu cortul la mare. Reality

Dupa cum am promis in articolul anterior, revin cu un unul despre cum este de fapt cu cortul la mare si cum s-au aliniat asteptarile mele cu realitatea.

Mai intai, tin sa mentionez ca dusul la mare cu trenul ESTE UN CHIN, cel putin dupa ce nu dormi toata noaptea si speri ca ai putea sa prinzi cateva ore. Am ajuns cu Dana la gara si ne-am facut loc prin multimea de oameni entuziasmati si disperati sa apuce sa se urce in trenul spre mare. Cand intr-un final am ajuns pe locurile noastre fata in fata, ne-am dat seama cat de incomode pot fi scaunele alea la drum lung.

Dupa un drum de vreo 5 ore am ajuns in sfarsit in Vama, cu cortul in mana si rucsacul in spinare si am pornit spre camping.

Cum intram in camping, deja atmosfera se schimba. Din ce nebunie era pe strazile Vamei si ce agitatie, treceai, pe masura ce inaintai, intr-o oaza de liniste si relaxare, plina cu pomi fructiferi si umbra. Ne-am instalat cortul, am facut rost de o pompa sa umflam salteaua, pentru ca a noastra era la Maria, care inca nu ajunsese, ne-am luat costumele pe noi si am plecat la plaja.

Marea era geniala. Calda, curata, cu valuri mari care se spargeau la mal si miroasea a dulce-sarat si parfumat de la atatea lotiuni de plaja, de la nisip, de la apa… Despre plaja pot spune, cel putin unde am stat noi, ca era destul de curata, cel mult doar mucuri de tigara aruncate din loc in loc prin nisip. Atmosfera in schimb imi aducea aminte cumva de Mamaia, dar nu voi intra in detalii pe tema asta pentru ca probabil stiu multi ce vreau sa spun.

Cat despre dormit…nu stiu cum sa zic ca a fost. A fost foarte relaxant, in ideea ca mi s-a parut ca desi dormeam putin, ma odihneam foarte bine, poate si de la aer, dar a fost si un pic chinuitor daca stai sa te gandesti ca in plina zi te sufocai de cald, iar noaptea mureai de frig. Maria a dormit singura, iar eu cu Dana. Ea avea sac de dormit, deci n-a avut nimic de indurat, pe cand eu si Dana, in prima seara, si imbracate cu vreo 2-3 randuri de haine, si imbratisate si invelite (cu cea mai subtire paturica pe care am vazut-o vreodata) tot am cam dardait de frig. Dar frumusetea cand mergi cu cortul la mare nu consta in cat sau cum dormi, ci in cat si cum te distrezi si te simti bine, ori noi chiar am facut-o.

 

Nu stiu daca am ratat 2 sau 3 localuri ca in rest, cand nu ne mai placea muzica de la unul plecam la atul si tot asa am tinut-o pana a rasarit soarele. Stateam toate trei pe un sezlong, faceam poze si ascultam muzica. Mi s-a parut cel mai dragut moment dintre toate.

 

Si revenind la statul la cort, pot spune ca nu ne-a lipsit nimic si ca a fost mai frumos decat imi inchipuiam eu. As repeta oricand experienta si ma bucur ca am ales sa o fac pentru ca am ramas cu niste amintiri super.

 

 

Share & Keep in touch:
Facebook
Facebook
Instagram
Pinterest
Pinterest
LinkedIn
Email

One Reply to “Cu cortul la mare. Reality”

  1. […] plecat tot cu Dana, tot cu trenul, de data asta sa ne vizitam prietena ratacita prin Transilvania. Drumul lung, dar nu chiar atat de […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.